Peste 150 de lucrători ai parcului de troleibuze Nr. 2 din oraşul Chişinău s-au adunat la 8 iulie 2009 pentru a-l cunoaşte mai bine pe liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, şi pentru a lua cunoştinţă de ideologia, pe care o urmează PDM-ul, ce le propune alegătorilor săi şi care sunt aspiraţiile acestuia.
În primul rînd, Marian Lupu a explicat celor prezenţi că PDM-ul nu este un proiect temporar, nu este un partid-satelit al altei formaţiuni politice, ci o echipă independentă alcătuită din profesionişti din cele mai diverse domenii. E de notat că aceste cuvinte ale liderului PDM au fost întîlnite cu aplauzele auditoriului. Fiecare teză a fost confirmată cu fapte concrete, cifre şi exemple convingătoare.
Marian Lupu a menţionat, de asemenea, că politica PDM-ului constă în apărarea intereselor cetăţenilor ţării noastre, descentralizarea puterii de stat, modificarea politicii financiare şi fiscale. E necesar de a proteja întreprinderile locale care asigură populaţiei locuri de muncă şi nu de a le complica viaţa cu diverse autorizaţii şi inspecţii. În acest context ne va fi utilă experienţa ţărilor occidentale unde afacerile şi economia se dezvoltă, în linii generale, conform regulilor pieţei libere.
Un alt exemplu pozitiv pe care trebuie să-l urmăm, în opinia lui Marian Lupu, este capacitatea europenilor de a coabita paşnic, indiferent de apartenenţa etnică. În aşa ţări ca Franţa, Germania, Italia trăiesc oameni de cele mai diverse naţionalităţi, cu toate acestea nu apar probleme legate de limbă sau tradiţii culturale. În Moldova trebuie creată o atmosferă agreabilă pentru ca toate grupurile etnice, fie ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari etc. să poată duce o viaţă confortabilă. În ce priveşte limba, Marian Lupu are o poziţie fermă: în ţară trebuie să existe bilingvismul, ceea ce înseamnă că fiecare cetăţean conştient al Republicii Moldova trebuie să cunoască două limbi – limba sa maternă şi limba de comunicare cu cei din jur.



