ştiri
Opinia președintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu în legatură cu afirmația ministrului afacerilor externe al României


29.01.2010
 

Președintele Partidului Democrat din Moldova, dl Marian Lupu a consideră ca ministrul afacerilor externe al României, dl Teodor Baconski nu ar trebui,  în calitatea sa de înalt oficial, să se exprime în acest mod.

”Dacă nu mă greșesc , ministrul Baconschi a afirmat, că anume moldovenismul continue să bîntuie relațiile diplomatice în aceasta parte a lumii. Astfel de afirmații a oficialilor de la București – sunt declarații ofensatoare la adresa majorității cetățenilor țării noastre, anume aceste afirmații „bîntuie” , cum s-a exprimat Domnul ministru, relațiile noastre bilaterale, înrăutățesc corelațiile noastre și devine un obstacol serios pentru o cooperare fructuoasă. Consider, că aceste afirmații ale ministrului Baconschi au fost o mare greșeală a primului diplomat al României.”

Amintim că anterior ministrul afacerilor externe al României a declarat  că conceptul  de „moldovenism” este  „o structură artificială etnică și geopolitică…”, și faptul că România „la baza argumentelor științifice respinge orice cerere, care ar fi susținut ideea existenţei unei limbi şi națiuni moldoveneşti, diferită de cea română”.


sus