Întrebările pe care i le-am adresat lui Marian Lupu, noul Preşedinte al PDM nu sunt nici pe departe cele mai neaşteptate sau cele mai originale. Sunt cîteva întrebări pe care mi le pun eu, pe care m-au rugat să le adresez toţi cei, care au aflat că M. Lupu a acceptat să ne acorde acest interviu, sunt întrebările care ne frămîntă şi de răspunsul la care va depinde în mare parte soarta votului nostru, inclusiv al meu. Am avut îndrăzneala să-i spun: „Vă respect, vă admir gestul, dar o parte din mine încă nu este împăcată”. „Păi, veniţi să discutăm, - a spus. – Nu am nimic de ascuns”.
Domnule Lupu, nu pot să nu vă întreb, care a fost logica pentru care aţi stat în partidul comuniştilor pănă în ultimul moment? De ce nu aţi renunţat mai înainte, sau poate v-a fost frică de urmări?
Nu, frică nu mi-a fost niciodată, dar despre logica gestului meu putem discuta. Hai să ne amintim că ceva ani în urmă PCRM mi-a propus primul meu post serios – întîi cel de vice-ministru, apoi de ministru al economiei. Am fost foarte încîntat să ştiu că cineva îmi apreciază eforturile şi capacităţile mele profesionale, făcînd abstracţie de faptul că nu eram membru de partid. Oricum, eu aveam lucrat în minister mai bine de un deceniu, şi nicio altă guvernare nu îmi făcuse vreo ofertă similară. Chiar am trăit cea mai frumoasă perioadă din cariera mea în aceşti ani (2003-2004). Am reuşit să implementăm noi practici economice, să ne valorificăm ideile din echipă.
În 2005 am fost înaintat la funcţia de Preşedinte al Parlamentului şi uite aici am fost atras deja într-o cursă, de care mi-am dat seama mai tîrziu – economistul Marian lupu a fost transformat în politicianul Marian Lupu, şi folosit cu bună ştiinţă ca un blazon credibil pentru a promova ideea apropierii faţă de Europa. Eu chiar am crezut în această dorinţă de schimbare a vectorului politicii externe a Moldovei şi mi-am luat foarte în serios rolul şi funcţia mea de Preşedinte al Parlamentului. Numai că asta şi i-a iritat cel mai mult pe cei din PCRM, care au descoperit că eu am un cu totul alt conţinut decît şi-ar fi dorit ei. De atunci a început să se răcească relaţia dintre noi.
Dar de ce nu aţi încercat să schimbaţi lucrurile, să fiţi mai vehement?
Ba am încercat. La început, prin promovarea pe intern a ideii ca Partidul comunist are nevoie de o reformă de fond şi de structură. Se tot vorbea despre o aripă tînără a partidului, care are aceleaşi scopuri şi care şi-ar fi dorit schimbarea. Am încercat să caut şi eu aceast grup de oameni, să-i conving de susţinere mea, numai că această aripă tînără există doar în închipuirea noastră – echipa experimentată controlează în totalitate situaţia din partid. Să nu credeţi, că plenarele sau conresele PCRM sunt sesiuni de dezbateri temeinice asupra unor anumite probleme stringente ale societăţii sau chiar ale partidului. Aceastea sunt nişte adunări formale, cu scenarii regizate din timp, cu intevenţii previzibile şi răscontrolate şi votare ca la comandă şi în unanimitate. Vă daţi seama cum mă simţeam la astfel de farse?!
Cine dintre prticipanţii la plenară a auzit sau măcar a ascultat ce am vrut să spun atunci, cînd în iulie 2007 am vorbit despre necesitatea schimbării denumirii partidului, despre iadmisibilitatea renunţării la parteneriatul politic anterior, care practic a însemnat începutul neglijării oricărei opţiuni electorale în afară de cea comunistă. Am încercat să-i conving, că suntem obligaţi să respectăm alegerea oamenilor, dar nu că nu s-au lăsat convinşi, ci nici n-au auzit chemarea mea. După asta chiar a apărut un soi de izolare între noi.
De ce n-aţi plecat atunci?
Sunt două motive. Primul: eu nu sunt genul de om, care se enervează din prima şi trînteşte demonstrativ uşa. Eu continuu să insist, în felul meu cumpătat, dar permanent. Atunci cînd am văzut că pe inern nu există nici o posibilitate de manevare, am încercat să transmit mesajele dinspre extern, prin intervenţiile mele de la începuturile sau sfîrşiturile de sesiuni parlamentare. Nici un rezultat. La început credeam că poate eu sunt acel care nu înţeleg ceva în activitatea unui partid politic, poate că ei au un plan cu mine, de care eu încă nu sunt cappabil să îmi dau seama, dar pe urmă am văzut care era de fapt planul lor...
Al doile motiv pentru care nu am plecat, şi pe care nu mi-i ruşine să îl dezvălui, ţine de simţul datoriei şi al responsabilităţii pe care l-am avut toţi aceşti ani pentru respectiva formaţiune politică- la urma urmei, ea facuse din mine un politician şi un înalt demnitar de stat. Anume de aceasta am fost foarte mult implicat în campania lor electorală din primăvara acestui an – am vrut să-mi plătesc toate datoriile faţă de ei. Acum mă simt împăcat – am plătit-o pănă la ultima şi nu le mai datorez nimic, deaceea cînd am văzut că politica acestui partid nu numai că nu mă mai reprezintă, dar este radical diferită de aspiraţiile şi opiniile mele, cînd am simţit, că dacă mai fac un pas înapoi va fi deja o catastrofă, am decis să plec. Da, nu am facut-o spectaculos şi nici scandalos, conştient că va trebui să-mi explic decizia, dar am plecat cu totul şi cu conştiinţa împăcată.
Nu v-aţi temut că veţi fi învinuit de tradare?
Fiţi serioşi, parcă aţi manifesta dezacordul cu un partid şi cu acţiunile acestuia este trădare? Trădare era dacă aşi fi continuat să tac, să mă fac că nu se întîmplă nimic şi să mă ţin cu dinţii de anumite beneficii indiscutablie pe care mi le oferea poziţia mea anterioară. Şi încă ceva, trădarea se referă la lucruri mult mai mari şi mult mai importante decît un partid – atunci este vorba de patrie, familie, interes naţional. Or istoria mai cunoaşte exemple cînd un politician, care nu a mai fost de acord cu poziţia partidului său, să renunţe la acesta şi să meargă la oponenţii săi în numele interesului naţional. Aşa a făcut, de exemplu Churchill şi istoria a demonstrat, că a avut dreptate.
Si totuşi, oamenii sunt suspicioşi dacă nu cumva sunteţi un nou proiect electoral al lui Mark Tkaciuk şi al PCRM?
Mie mi se pare ca acest pesonaj politic precum şi capacităţile lui sunt prea mitizate în ultimul timp. Parcă ar fi un geniu al proiectelor pe cînd nu este decît un mic detaliu al unei maşinării politice autoritare şi un purtător de cuvînt a unor idei care devin tot mai pariculoase. Tot aşa s-a spus şi despre Vlad Filat, că este o progenitură a PCRM şi care este pînă la urmă adevărul? Noi nu trbuie să rămînem victime ale zvonurilor despre atotputernicia partidului comunist – ei sunt puternici atîta cît ne temem să-i înfruntăm, şi sunt slabi atîta timp cît sunt siguri, că reprezintă unica putere politică potentă din această ţară. Evenimentele din aprilie au demonstrat că ei sunt foarte vulnerabili, în special, cînd scenariile le scapă de sub control. Se isterizează şi nu sunt capabili să soluţioneze nişte conflicte politice cu sînge rece şi cu demnitate. Aşa că eu nu sunt un nou proiect al lor – eu sunt marea lor bătaie de cap şi reziltatul alegerilor din 29 iulie va demonstra acest lucru.
De ce aţi ales pînă la urmă PDM ca platfomă de lansare în electorală? Totuşi, nu este partidul cu cea mai bună imagine?
Haideţi s-o spun şi pe sta. Chiar credeţi că nu am dus tratative şi cu alte partide, inclusiv şi cu cele din opoziţia parlamentară?! Normal că am discutat cu toate şi normal că am avut mai multe oferte. Doar că pe unii dintre ei îi interesa să figureze doar Marian Lupu pe listele electorale, dîndu-le astfel mai multă greutate. Or eu vin cu o echipă, fără de care nu îmi închipui cum aşi putea să realizez planurile pe care le am. Condiţiile altora erau de aşa natură, încît m-aşi fi trezit după alegeri iarăşi dator cuiva pentru ceva, şi ar fi urmat să-mi plătesc noi poliţe. Pentru a forma un nou partid nu aveam suficient timp, deaccea am decis să merg intr-un partid de platformă social democrată, conducerea căruia a acceptat persoana mea şi echipa cu care vin, schimbările pe care le propun, mi-a oferit libertatea de manevră şi de decizie. Nu mi s-a cerut nimic în schimb, decît o promisiune fermă că voi depune toate eforturile pentru a consolda cenru-stînga eşichierului politic actual, pentru a renaşte în Moldova opţiunea social-democrată, care cred că este cea mai optimală pentru majoritatea covârșitoare a alegătorilor1.
Cine credeţi că este electoratul lui Marian Lupu?
Electoratul lui Lupu este reprezentat de oamenii care nu acceptă extremele, atît de dreapta, cît şi de stînga. Sunt oamenii care pînă acum nu au mers la vot, pentru ca au simţit că discursul extremist îi împiedică să-şi manifeste simpatia pentru un anumit personaj politic. Sunt cei care instinctiv au o predilecţie pentru opţiunea social-democrată, dar din motivul dezbinării acesteia nu au putut decide care anume este liderul, după care ar dori să mergă mai departe. Sunt sigur, că electoratul meu este şi acel, care la alegerile anterioare au votat PCRM în speranţa că Lupu a fi preşedinte, şi de aceştea chiar sunt foarte mulţi.
Chiar credeti ca reuşiti in 45 de zile sa adunaţi destui simpatizanţi şi să intraţi în Parlament cu o ehipă suficient de numeroasă?
Ştiu că am foarte puţin timp la dispoziţie, dar am norocl să fiu o persoană cunoscută şi, cum arată sondajele, credibilă, am o echipă de profesionişti care este înalt apreciată, am dorinţă să schimb lucrurile în bine, am capacităţi a să realizez această dorinţă şi am ferma convingere, că oamenii noştri demult au o opţiune, pe care eu pur şi simplu am simţit-o şi pe care îi voi ajuta să o realizeze.
Nu pot să nu vă pun această întrebare, nu m-ar înţelge lumea. Putem fi siguri că nu veţi vota cu comuniştii dacă ajungeţi în următorul Parlament?
M-aşi fi mirat dacă nu mă întreaţi despre acest lucru! Cred că am răsuns la întrebarea aceasta deja de sute de ori şi mi-au pus-o oameni diferinţi: cunocuţi şi total necunoscuţi, la telefon, în discuţii private... Îi înţeleg şi vreau să-i asigur că nu am să-i dezamăgesc. Cert este că noi nu vom vota un presedinte comunist. Noi ştim că oamenii sunt dezamăgiţi de calitatea guvernării şi îşi doresc o nouă epocă a acesteia în Republica Moldova. Noi împărtăşim această aspiraţie a societăţii.
Interviu realizat de Ana Tarlapan
