29.01.2010
Vineri, 29 ianuarie, a avut loc întrevederea preşedintelui PDM cu delegaţia parlamentului Lituaniei. În cadrul întrevederii s-au purtat discuţii asupra situaţiei în care se află Repulica Moldova la moment, despre criza politică, constituţională şi social-economică cu care se confruntă statul, despre căile de depăşire şi soluţionare ale acestora.
Lafel a fost înalt apreciată de catre dl Marian Lupu, colaborarea bilaterală dintre Republica Moldova şi Lituania, dialogul interparlamentar şi au fost aduse consideraţiuni pentru susţinerea care vine din partea Lituaniei. În acelaş timp s-a menţionat despre schimbul de experienţă şi cursuri de instruire a funcţionarilor Aparatului Parlamentului.
Lituania s-a arătat deschisă întru susţinerea Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, oferind experienţa sa şi menţionînd faptul ca Republica Moldova să nu repete greşelile integraţioniste a Lituaniei. Dl Marian Lupu a susţinut ideea că relaţia existentă între ambele state reprezintă un parteneriat strategic.
La finele întrevederii delegaţia Parlamentului Lituaniei a venit cu propunerea de a transmite experienţa sa de guvernare în coaliţie după modelul lituanian. Marian Lupu mulţumindu-le pentru susţinerea oferită, remarcînd că astfel de întîlniri vor fi sistematice.



